Deși situl Eynan-Mallaha din nordul Israelului a fost cercetat temeinic începând din 1955, acesta încă mai are câteva surprize pentru oamenii de știință, de exemplu, aceste instrumente de suflat preistorice.
Șapte instrumente de suflat preistorice, sau flaute, au fost recent identificate de o echipă franco-israeliană și sunt subiectul unui nou studiu.
Acestea au fost descrise în Nature Scientific Reports.
Descoperirea acestor aerofone vechi de 12.000 de ani este extrem de rară: de fapt, sunt primele descoperite în Orientul Apropiat. „Flautele”, realizate din oasele unei păsări mici de apă, produc un sunet asemănător anumitor păsări de pradă (uliul păsărar și vânturelul roșu) atunci când se suflă în ele.
Alegerea oaselor din cazul de față pentru a realiza aceste instrumente nu a fost întâmplătoare: în sit au fost găsite și păsări mai mari, cu oase mai mari care produc sunete mai grave. Natufienii, civilizația din Orientul Apropiat care a ocupat această așezare între anii 13.000 și 9.700 î.Hr., au selectat intenționat oase mai mici pentru a obține sunetul cu tonalitate ridicată, necesar pentru a imita păsările răpitoare.
Instrumentele ar fi putut fi folosite pentru vânătoare, muzică sau pentru comunicarea cu păsările. De fapt, cert este că natufienii le atribuiau păsărilor o valoare simbolică specială, după cum atestă numeroasele ornamente realizate din gheare găsite la Eynan-Mallaha.
Așezarea, situată pe malurile Lacului Hula, a fost cămin pentru această civilizație pe parcursul celor 3.000 de ani ai existenței sale. Prin urmare, situl are o importanță vitală în dezvăluirea practicilor și obiceiurilor unei culturi aflate la confluența dintre stilurile de viață nomade și cele sedentare și la tranziția de la o economie bazată pe vânătoare la una bazată pe agricultură, scrie Eurek Alert.
Cea mai terifiantă armă din lumea medievală este și astăzi un mister
O rudă dispărută a noastră își îngropa morții cu 100.000 de ani înaintea oamenilor moderni
Cea mai veche bucată de lemn sculptată din Marea Britanie datează dinainte de Stonehenge
O descoperire a dezvăluit obsesia romanilor pentru părul de pe corp